Despre colaborarea organelor cu atribuţii jurisdicţionale cu experţii judiciari şi extrajudiciari

„Despre colaborarea organelor cu atribuţii jurisdicţionale cu experţii judiciari şi extrajudiciari si despre expertiza judiciara si extrajudiciara in situatiile accidentelor rutiere” – dialog cu dr.ing. LEFTER DIONISIE, expert judiciar, partener-colaborator al PROTECTJUST – organizatie non-guvernamentala care are ca scop principal protectia victimelor accidentelor.

R : Domnule dr.ing LEFTER DIONISIE, reputatia si profesionalismul dvs. in expertizarea  tehnica sint bine cunoscute si apreciate la nivel national, dvs. fiind autorul a peste 300 de astfel de expertize. Din perspectiva parteneriatului si colaborarii in plan profesional cu cunoscutul ONG PROTECT JUST – unul dintre liderii societatii civile in protectia victimelor accidentelor, imi permit sa va invit sa detaliati –bineinteles, la modul sumar-esential, abc-ul acestui vast dictionar al expertizei tehnice in cadrul accidentelor !

1. ing. LEFTER DIONISIE :

În procesul civil, expertul judiciar este acea persoană care participă alături de judecător şi care, datorită statutului său de expert, prin prisma credibilităţii de care se bucură în practica judiciară, este considerat adesea, d.p.d.v. ethnic, adevăratul judecător. Chiar şi judecătorul (şi cu atât mai mult avocatul, reprezentantul de profesie juridică al părţilor) are din ce în ce mai des un „sentiment de predare” în faţa specialistului. Totuși, mulţi experţi judiciari consideră dezbaterea verbală a expertizei ca o ofensă exagerată şi nedreaptă adusă calificării sale profesionale  şi  integrităţii  personale,  în  condiţiile  depunerii unor expertize scrise, perfecte. De aici poate rezulta, pe de o parte, o  tensionare a  relaţiilor,  iar  pe  de  altă  parte,  câteodată  şi pericolul, sau frustrarea că în privinţa pretenţiilor ridicate nu decide „o instanţă independentă şi nepărtinitoare, bazată pe principiile de drept‖ (articolul 6 alineatul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), ci un expert judiciar.

 R : Va rog sa identificati, pentru vizitatorii acestui site, principalele zone  “fierbinti” ale unei astfel de risc…evaluat si in contextual actual…

1. Ing LEFTER DIONISIE :

Principalele puncte critice, recunoscute și publicate chiar de către Ministerul Justiției, sunt: Expertul ar acţiona ca un judecător fără control (în timp ce situaţia juridică este verificată de către mai multe  instanţe,  situaţia  materială  decisă  de  către expert nu poate fi verificată de facto). Judecătorul urmează, fără excepţie, recomandările expertului, fără a se confrunta cu conţinutul metodelor şi rezultatelor sale. (Se creează un automatism care duce la semnarea ca „Sentinţă”‖ a deciziilor rezumate de către expert). Judecătorul  şi-ar  impune  restricţii  prin  transferarea către expertul judiciar a sarcinilor sale intrinseci – analiza dovezilor, analiza stării de fapt constatate, prin prisma   normei   juridice,   câteodată   şi   conducerea faptică a procesului. Prin desemnarea expertului, judecătorul ar comanda rezultatul expertizei, expertul ar elabora o expertiză de complezenţă,   fapt   care   ar   duce   la   pierderea generalizată a încrederii în autorităţile atribuite. Situația actuală din teren: În general, se constată numărul scăzut al experţilor judiciari înscrişi pe listă, ceea ce duce la îngreunarea găsirii unui expert şi la prelungirea duratei procesului. În special, în provincie, această problemă este mult mai acută decât în capitală. Competenţa profesională a experţilor este evaluată ca nefiind optimă. Cunoştinţele juridice sunt aproape inexistente, din cauza lipsei seminarilor pe aceste teme, destinate experţilor judiciari. Instruirea şi perfecţionarea sunt insuficiente, potrivit părerii participanţilor la întrunirile menţionate mai sus. Este criticată în special lipsa contactului direct între judecători şi experţi. Birourile locale de expertiză sunt doar parţial adecvate pentru stabilirea acestui contact, deoarece, pe de o parte, nu pot fi transmise cerinţele de specialitate, iar pe de cealaltă parte, prin contactul mijlocit  se  pierde  foarte  mult  timp  preţios.  Multe lămuriri importante la atribuirea comenzii de expertiză şi  la  supravegherea  termenelor  pot  rezulta  doar  în urma contactului direct dintre judecător şi expert. Durata elaborării expertizei este criticată ca fiind prea îndelungată. Acest lucru este motivat prin numărul insuficient de experţi, de expertizele perfectibile şi de lipsa contactului direct între judecători şi experţi. Caracterul  concludent  şi  inteligibilitatea  expertizelor sunt apreciate ca fiind insuficiente. Acest lucru este motivat  prin  calitatea  şi  pregătirea  insuficientă  în domeniul juridic a experţilor judiciari.

 R : Cum are loc – concret, punctual – selectarea unui expert tehnic de catre judecatorul instantelor judecatoresti ?

Dr. Ing. LEFTER DIONISIE : Judecătorul poate numi ca expert orice persoană, fie din lista experţilor judiciari, fie din lista specialiştilor. Selectarea expertului este fundamentată pe principiul liberei aprecieri  a  probelor, aflată  la  latitudinea  judecătorului. Prin aceasta se contracarează (şi) tendinţa unei monopolizări a cunoştinţelor de specialitate la categoriile profesionale pentru activitatea experţilor judiciari. Pentru instanţa de judecată trebuie asigurat accesul liber la cunoştinţele de specialitate – fără a ţine cont de interesele profesiilor individuale. Pentru   procedura   judiciară   este   nesemnificativ   în   acest context dacă după înscrierea în listele specifice, expertul care deţine   competenţa   necesară   pentru   cazul   concret   este „autorizat”‖  în  vederea  efectuării  uneianumite  activităţi.  În primul rând intervine aici chestiunea încrederii judecătorului în integritatea  personală,  imparţialitatea  şi  calificarea profesională a expertului, prin urmare selectarea expertului ca şi decizie discreţionară putând fi corelată cu o normă legală concretă. Aprecierea dacă o expertiză elaborată de un expert judiciar este suficientă pentru constatarea unei anumite stări de fapt sau se impune colectarea de informaţii suplimentare (eventual prin convocarea unui alt expert) este un act de analiză a dovezilor, iar în consecinţă, respingerea unei cereri de convocare a unul alt expert reprezintă, de asemenea, un act de liberă apreciere a dovezilor. Pornind de la faptul că expertul furnizează judecătorului cunoştinţele de specialitate pe care acesta nu le deţine, dincolo de limita cunoştinţelor judecătorului, doar această încredere în convingerea judecătorului necesară pentru dovedire poate determina corectitudinea expertizei. Aprecierea dacă un expert dispune de cunoştinţele de specialitate necesare este prin urmare tocmai o chestiune de apreciere a dovezilor. Selectarea   expertului   reprezintă   o   parte   integrantă   a procesului  (căreia  nu-i  revine  nicio  calitate  decizională)  şi astfel nu poate fi atacată separat. Acest deficit de drepturi de control al părţilor poate fi contracarat de lege ferenda: Pentru a evita ca un judecător să numească pentru un domeniu de specialitate întotdeauna acelaşi expert, fără a avea un motiv justificat de încredere (în afară de obişnuinţă sau simpatie) (deşi pentru întrebări relevante ar exista experţi mai competenţi), există soluţia unei condiţionări legale a judecătorului în funcţie de recuzarea în comun a unui expert concret de către ambele părţi ale procesului. Decizia pe baza căreia este numit expertul este o decizie procedurală şi prin urmare – la fel ca şi în cazul cererilor concrete de expertiză – poate fi atacată doar pe baza căilor de atac valabile împotriva hotărârii judecătoreşti, prin cauza principală. O altă soluție este aducerea în procesul deliberativ de către partea interesată a unui expert consultant (asistent). Toate aceste puncte critice menționate mai sus și situația reală din sistemul nostru judiciar afectează de fapt justițiabilul, adică persoana vătămată în urma unui accident de circulație în cazul nostru. Ce-i de făcut ? Lucrurile se pot îmbunătăți prin acțiuni pro active, adică de suport, de sprijin a procesului judiciar chiar din partea părților implicate (vătămate). Cum adică ? Se pot aduce în „joc” „forțe suplimentare”, care să ducă la clarificarea rapidă a problemelor. În ce pot consta astea ? O soluție concretă este cea oferită de Asociația Protect Just și anume de  a asigura părților vătămate experți judiciar consultanți (numiți și asistenți) care să contribuie la ușurarea deliberărilor.

R : In ce consta efectiv activitatea profesionala a unui expert tehnic ?

1. Ing. LEFTER DIONISIE:

Expertul judiciar este un organ adiacent al instanţei, autonom şi obligat la obiectivitate, care furnizează instanţei – în calitate de asistent – cunoştinţe de specialitate din domenii străine instanţei,  iar  expertiza  – în  calitate  de  probă  doveditoare  – determină obţinerea de cunoştinţe asupra faptelor. La colectarea probelor, datoria expertului este ca pe baza cunoştinţelor sale de specialitate să opteze pentru o metodă care se dovedeşte optimă pentru îndeplinirea comenzii atribuite. În caz contrar, instanţa ar împiedica exploatarea cunoştinţelor specifice ale expertului, deoarece acestuia îi lipseşte       competenţa       de       specialitate       necesară. Instanţa nu trebuie, prin urmare, să impună expertului în general aplicarea unei anumite metode, deoarece selectarea metodelor face parte din nucleul activităţii experţilor judiciari. În orice caz, expertul nu are o funcţie de decizie, el rămâne întotdeauna o sursă de informaţii şi de recunoaştere. Prin autoritatea de specialitate a expertizei, hotărârea judecătorească este cu atât mai convingătoare (funcţia de legitimare a expertului judiciar). Nu în ultimul rând, pe baza încrederii necesare a judecătorului în competenţa de specialitate şi în integritatea personală a expertului judiciar, acestuia îi revine obligaţia de elaborare personală a expertizei. Expertul are dreptul de a implica numai personal auxiliar care lucrează sub directa sa supraveghere şi care nu generează un rezultat separat calificabil drept expertiză. Selectarea şi numirea experţilor auxiliari sau secundari revine însă instanţei de judecată. În cazul însărcinării experţilor secundari de către expertul judiciar numit de tribunal nu poate fi validată nicio răspundere şi nici o pretenţie la onorariu a expertului faţă de părţile procesului.

R : Actioneaza expertul tehnic, pe parcursul evolutiei rezultatelor de expertiza, ca si un investigator ?

 ing. LEFTER DIONISIE : În cadrul activităţii de colectare a probelor este permisă chestionarea părţilor şi a „altor terţi”‖ de către expertul judiciar. Aceasta nu reprezintă însă o audiere propriu-zisă a părţilor sau a martorilor. Activitatea de audiere este un drept rezervat instanţei de judecată. (Numai instanţa poate constrânge părţile să dea declaraţii. Numai instanţa poate face aprecieri privind probele înaintate. O sancţiune penală în cazul furnizării unor probe sau mărturii mincinoase poate fi aplicată doar la declaraţiile date în faţa instanţei.) Instanţa  decide  în  ce  măsură  este  autorizat  expertul  în vederea clarificării problemei dovezilor, în ce măsură acesta poate intra în legătură cu părţile şi când li se permite acestora participarea la investigaţiile sale. În cadrul cercetării și deliberării cauzelor și responsabilităților în accidentele de circulație apar o multitudine de aspecte de natură tehnică ce trebuie clarificate și nu sunt la dispoziția organelor de cercetare pentru apreciere pentru că acestea au pregătire în primul rând juridică. Apare astfel necesitatea utilizării experților tehnici judiciari de specialitate auto și circulație rutieră. Din cele spus mai sus rezultă clar că aceste personaje sunt foarte importante în procesul judiciar de aflare a adevărului și deliberare în accidentele de circulație. Și cum s-a mai spus nici nu sunt destui de mulți specialiști care pot să desfășoare aceste activități. În această situație se implică Asociația Protect Just, care poate oferi soluții pentru părțile implicate, sau afectate de accidentele de circulație pentru a putea fi asistate de astfel de specialiști. Expertul judiciar (auto, în cazul nostru) trebuie să se comporte la fel, indiferent dacă este numit de organul de cercetare, sau instanță, sau este angajat de una din părți. El trebuie să urmărească numai  aflarea adevărului. El nu poate inventa probe, sau elabora teorii care să favorizeze fățiș și incorect pe cel care l-a angajat. În cazul expertului consultant (asistent), angajat de una din părți, el trebuie să asigure acesteia cadrul și suportul de specialitate ca aceasta să înțeleagă și să poată supraveghea procedurile și demersurile judiciare (având caracter tehnic) care se desfășoară sub coordonarea organelor de cercetare, sau instanței, relativ la cauza în care este implicată acea parte. Cu ajutorul expertului consultant partea care l-a angajat poate să-și formuleze punctele de vedere, să se exprime și să aducă în dezbatere lucruri relevante tehnic pentru aflarea adevărului. Dacă partea nu a avut  acest suport, de multe ori s-a ajuns la contradicții nefondate, sentimente de frustrare, la pierderea amănuntelor necesare și relevante pentru concluzionarea corectă a unui dosar judiciar și lucrurile s-au încheiat cu decizii arbitrare care au frustrat drepturile uneia din părți. Expertul consultant asigură și cadrul de dezbatere tehnică necesar cu expertul numit. Se evită astfel decizia (concluzia) unilaterală, neechilibrată, sau, de ce nu, chiar și eronată, atunci când întreaga cercetare se bazează pe opinia unui singur specialist (expertul numit). Confruntarea între experți este o practică des întâlnită în statele democratice, procedură care la noi se întâlnește mai rar și din motivul că încă ne aflăm sub imperiul unor cutume și obișnuințe moștenite în sistemul nostru judiciar din vremuri de tristă amintire. De pe vremea când numai din simplul fapt că erai pus (adus) în fața unui organ judiciar echivala cu o condamnare de facto, metehnele politice dictatoriale infectând în mare măsură și sistemul judiciar. Expertul consultant asigură cadrul ca decizia să nu fie arbitrară, completează din punct de vedere a specialității tehnice cadrul de garantare a drepturilor la apărare a părții pe care le asigură în primul rând avocatul. Știți că nici avocatul nu are voie să mintă în demersul de reprezentare a interesului clientului său, dar legătura sa cu clientul îl motivează să caute toate căile legale pentru a apăra interesul acestuia. Experții sunt plătiți pentru timpul lor, nu pentru depoziție. Indiferent de ceea ce se face în timpul său de lucru și la ce concluzii se ajunge pentru un caz – cercetare, analiza, elaborarea raportului, depunerea de mărturii de specialitate, etc. – este timpul cheltuit de expert în serviciul clientului care l-a solicitat. De aceea acest timp trebuie plătit. Din acest motiv serviciul unui expert este facturat în baza unui tarif orar. Nu se poate solicita și nici plăti un expert parte  condiționat de a face doar o anumită declarație, sau de a elabora numai un anumit raport având concluzii impuse, sau de a urmări doar anumite aspecte într-o cercetare, dorite doar de partea care l-a angajat. Care este concluzia după cele spuse mai sus ? Că experții judiciari sunt în general, pe bună dreptate, necesari, dar ți scumpi pentru a fi consultați și implicați în diferite cauze judiciare. Care este soluția ? Asociația Protect Just. Ea poate asigura părților vătămate asistență gratuită pe toată durata soluționării cauzei. Avocații și experții din Asociația Protect Just lucrează după algoritmi și proceduri care permit degrevarea victimelor de costurile inerente care apar pe perioada unei cauze judiciare. Astfel se asigură onest dreptul la asistență juridică a celor vătămați.

R : La capat al acestui dialog, va invit sa apreciati parteneriatul expert tehnic-organizatie non-guvernamentala de protectie a victimelor accidentelor, din unghiul colaborarii dvs. cu PROTECTJUST

 Ing.LEFTER DIONISIE : În final, putem spune că asigurarea unui expert judiciar consultant (asistent) de către Asociația Protect Just pentru părțile vătămate este de fapt o garanție că interesele lor vor fi corect reprezentate și apărate și deliberările se vor finaliza în termenele cele mai scurte, astfel încât părțile vătămate să nu sufere prea mult de pe urma nefericitului eveniment care le-a afectat.